De-ale tineretii valuri...

SuperBlog

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Sun, 04 Sep 2011 15:51:00 +0000

Dupa circa cinci minute in care mana stanga imi tasta o litera iar mana dreapta apasa necontrolata "backspace", dupa cateva luni bune in care am renuntat la orice avea legatura cu acest blog si dupa cateva saptamani in care ma gandeam cum sa il sterg si totusi sa ramana undeva, uite ca exact asa cum s-a intamplat in ultimii patru ani deja, a venit momentul in care in viata mea a aparut un catalizator de care ma leaga mai mult decat un formular de inscriere.

Marturisesc stangaci dorul de a scrie, emotiile de a relua acest proces si entuziasmul de a incepe in aceasta toamna un maraton frumos pe care sper sa-l ducem la bun sfarsit impreuna.

Asa ca in linistea omului care a terminat facultatea si are norocul de a avea cel mai frumos job din Univers azi imi propun ca timpul meu liber si inspiratia sa ma conduca incet spre ceea ce am ratat anul trecut din diverse motive: ultima proba din cea mai frumoasa competitie la care m-am inscris cu acest blog.

Sper doar ca acest an sa fie fair play, civilizat, educat si moderat ca limbaj. Pe langa asta sper sa am ocazia sa cunosc oameni de calitate cum s-a intmplat in anii anteriori, pe care sa ii pot admira si citi.

Bine ai venit SuperBlog2011. Iti multumesc PcNews pentu sutul care va cauza pasul inainte :D

Reusita incepe cu o simpla incercare

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 08 Dec 2010 20:48:00 +0000

Nu am pretentia sa rezolvam cu o bataie din palme toate problemele, insa poate, daca punem toate palmele la un loc putem face ceva.
Asa ca acorda-mi 2 secunde atentia redistribuita AICI.

Un bun prieten m-a surprins cu acest mesaj zilele trecute, asa ca vreau sa facem un miracol de Sarbatori impreuna. Sau cel putin, sa incercam cu adevarat!

Aceasta e povestea :

"Salut,

Un bun prieten, ANDREI CIOINIGEL, are o mare problema de sanatate: a fost diagnosticat cu linfom non-Hodkin, o forma aparte de cancer. Pentru un transplant in Viena, Andrei ar avea nevoie de 218.000 euro, iar povestea vietii lui o gasiti aici: http://andreicioinigel.blogspot.com/

Prin Asociatia Pavel si Romtelecom i-a fost pus la dispozitie pentru un numar de teledon:
0900900088 - taxat cu 5 euro/apel > valabil incepand cu data de 10 Decembrie 2010.

si doua conturi in care se pot face donatii (deschise pe numele Andrei Cioinigel):

RO 81 INGB 0000 9999 01705974 (RON)
RO 73 INGB 0000 9999 02156489 (EUR)

Oricine poate sa faca o donatia, oricat de mica, v-am fi profund recunoscatori.

Multumesc mult!"

Artificii feminine

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Sat, 13 Nov 2010 10:36:00 +0000

Substantivul "artificiu" este la plural feminin deoarece, noi, doamnele, nu am invatat sa ne limitam la unul sigur. Datorita acestui talent, suntem un fel de CEO a artificiilor in orice domeniu. Fie ca e vorba de cariera, relatie, bucatarie sau articole vestimentare, intotdeauna avem un mic "artificiu". Interpretam lucrurile cum dorim, citim printre randuri, gasim substratul si multe alte intelesuri la orice propozitie formata din subiect si predicat.
De obicei, aceste gaselnite isi fac loc in viata noastra intre o masa cu prietenele, un cadou pentru iubit, un proiect de predat la termen si de prea multe ori o durere de cap. Asta pentru ca, desi acasa ne fabricam confortul care ni-l dorim, anumite chestiuni raman deseori pentru "mai tarziu". Ca de exemplu, in cazul prietenei mele, un monitor apatic, de cca o tona greutate cu un colorit din jungla amazoniana. Adica doar verde.
Asa ca, munca, evident, nu mai poate fi o placere atunci cand faci un proiect realizat pe "Green Technology". Iar prin green technology nu inteleg nimic eco, ci doar verde de batranete.
Evident, acest mic detaliu n-avea cum sa ii umbreasca zilele frumoase ce aveau sa vina pana la marele eveniment. In weekend urma sa renunte la titulatura de domnisoara, pentru o doamna cu acte in regula, iar misiunea mea era sa ii fac drumul spre altar cat mai usor. Dupa atatia ani de prietenie stiu ce ii place, ce isi doreste, ce o enerveaza, asa ca nu a fost neaparat o misiune grea sa duc totul la capat. In ton cu americanismele care se dezvolta actualmente in tara noastra, in ziua cu evenimentul mi-am propus sa o fac foarte fericita, prin a-i pregati cele necesare pentru un start bun. Mai exact :" something old, something new, something borrowed, something blue". Asa ca i-am pregatit o agrafa de par a bunicii ei in secret cu ajutorul mamei, am pregatit cerceii mei preferati de care eram totalmente indragostite ambele, i-am cumparat o posetuta brodata manual cu niste perle superbe, iar la something blue,....ei...aici a fost surpriza.
Mult prea satula de faptul ca o ascultam diminetile trancanind despre "dinozaurul verde", ori de momentele cand Brad Pitt semana cu Shrek in filmele vizionate pe monitorul ei, plictisita de durerile de cap si de scurtcircuitele ocazionale ce generau putin fum pe acei pereti "beige", something Blue urma sa fie cadoul ideal al nuntii. O mireasa fericita pentru ziua cea mare, dar si pentru ziua de maine. Zambetul ei avea sa se prelungeasca din acea clipa in fiecare moment in care ar fi citit un mail, ar fi redactat un proiect, ar fi vizionat un film, sau pur si simplu pentru distractia copioasa care urma la vizionarea pozelor post-nunta.
Asa ca, am impletit traditia cu nevoile ei, si-am mers pe mana celor de la ASUS pentru "ceva albastru". Mai exact, o divinitate de monitor cu o ramă strălucitoare de culoarea safirului albastru. Si pentru ca designul nu e tot, m-am gandit si la venitul lor de tineri insuratei, bazandu-ma pe faptul ca acest monitor nu contine mercur în componență și consumă cu până la 45%* mai puțină energie, generând anual cu 23,6kg mai puține emisii de CO₂.
Iar pentru ca prietena mea este o domnita sofisticata cu gusturi suficient de rafinate pentru lumea aceasta, monitoarele LED Designo MS au forme subțiri cu muchia de numai 16,5mm economisind spațiul de pe birou.
In momentul cand am citit comunicatul de presa a celor de la ASUS in care spuneau :
"ASUS reîmprospătează imaginea monitoarelor prin teme vizuale care le diferențiază de alte opțiuni existente pe piață. Seria MS se distinge prin finisajul negru-lucios acompaniat de o ramă strălucitoare în culoarea safirului albastru. Design-ul exclusivist al suportului în formă de inel, dotat cu tehnologia ASUS Ergo-Fit, permite ajustarea înclinației cu un singur deget, asigurând o poziție optimă a monitorului în orice moment.
Suportul este poziționat la o înalțime egală cu cea a laptopurilor, fiind ideal pentru cei care doresc un ecran mai mare suplimentar pentru portabilul lor.

Prietenos cu mediul înconjurător
Continuând inițiativele ASUS privind protecția mediului, seria de monitoare LED Designo a înlocuit lămpile fluorescente cu o matrice de LED-uri ecologice, fără mercur. Aceste monitoare LED reduc consumul de energie electrică cu până la 45%, economisind 37,2kWh și diminuând emisiile anuale de CO₂ cu 23,6kg - fapt ce echivalează cu plantarea a 1,9 copaci care pot furniza oxigenul timp de doi ani pentru o familie de patru persoane.", am stiut ca acesta este "SOMETHING BLUE".

Reactia, a fost, evident, isterica. Domnita, care nu mai era acum entuziasmata ca se va transforma in 5 minute in doamna, era imposibil de scos din camera alaturata, deoarece era prea preocupata de studiul intens al noului ei monitor.
Si pentru ca vreau exact sa intelegeti despre ce vorbesc, take a look here :

Imi dau seama ca in acest moment va doriti sa vedeti tot mai mult, asa ca va las cu informatiile generale ale celor de la Asus despre monitoarele LoveEverythingDigital Designo, despre care am aflat la SuperBlog 2010.

Making Off Edimax

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Fri, 15 Oct 2010 20:46:00 +0000

Mentionez ca asta a fost, detasat, cea mai amuzanta proba din cadrul competitiei SuperBlog 2010.
Articolul pentru EDIMAX a fost realizat cu intentia de a crea 2 mascote EDIMAX, pe numele lor Edi si Max din prietenele mele de altadata, care acum cred ca ma urasc tacit, Bianca si Roxana.
Multumesc Bianca, Rox, Robi si Ofelia- Fotografi si Nikon.
Si multumesc Avon pentru perlele maro care au transformat-o pe Bianca, Reghin in Bianca, Congo.

A fost una din cele mai frumoase seri din studentie, detasat! Si pentru ca imi doresc sa luati parte la asta, aici avem cateva fotografii de la "Making-Off - EDIMAX"

Aventuri de weekend Edi & Max

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Fri, 15 Oct 2010 20:22:00 +0000

Nerworking people together
Ain`t just a saying by all means
`Cuz EDIMAX brings it wherever
There is required a fun....switch!

De vrei sa ai conexiune
Care s-aduca ceva nou
La EDIMAX e optiunea
Ce-aduce un pachet....cadou!

Imaginatia-ti sa aleaga
De vrei conexiune Edi,
In cazul asta, switchul tau
Va fi in varianta...neagra!

Iar de visezi la switch-uri albe
Cu furnizare imediata
La Max avem probleme acum...
Conexiunea-i...limitata!

Si de alegi sa te distrezi,
Cu fetele, sambata seara,
La EDIMAX vezi ce alegi...
Din Congo pana`n Timisoara !

*Articol scris intr-o sambata nebuna, cand gratie sloganului "Networking people together" am reusit sa rad mult, mult, mult! Varianta alb-negru a switchurilor EDIMAX merita sincere multumiri. In timpul realizarilor acestor fotografii nicio prietena nu a fost ranita, iar rasul nu a deranjat vecinii, ci doar i-a antrenat intr-o vizita, atat la noi acasa, cat si pe site-ul EDIMAX. Revin cu un making-off de exceptie, cauzat de participarea la SuperBlog 2010 organizat de PCNews.

Later Edit : Enjoy it! :))

Borealy, o poveste de succes

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Fri, 15 Oct 2010 19:13:00 +0000

In pragul sarbatorilor de iarna, ne intalnim cu o binecunoscuta traditie nationala deja, organizata in fiecare an de catre Borealy. Dupa 10 ani de experienta in domeniu Borealy aniverseaza in acest weekend un deceniu de munca, notorietate si inovatie. In spatele unui brand de succes, povestea este scrisa de catre Andreea S., managerul companiei, careia ii place sa isi defineasca activitatea ca fiind " pasiunea de a aduce zambet oamenilor"

Reporter: - Ce inseamna Borealy astazi, dupa mai bine de 10 ani de activitate in domeniu?
A.S. - Borealy inseamna acum, exact acelasi lucru care a insemnat in prima zi de activitate. Necesitatea de a oferi servicii de calitate, dorinta de a fi cei mai buni in domeniu, si pasiunea de a schimba perceptia generala asupra varietatii cadourilor.

R:- Urmeaza gala sarbatorilor de iarna organizata de catre compania dvs. Ce aduce nou in acest an?
A.S.- Alaturi de ofertele pentru care am ramas in atentia publicului, precum cosurile si cadouri de craciun, cadouri pentru femei si barbati, sau ocazii, anul acesta aniversam cadourile pentru familie. Am ajuns intr-un punct in care realizam ca partea materiala a unui cadou este usor de obtinut, insa noi ne dorim sa satisfacem mai mult decat aceasta latura. Tocmai datorita acestui motiv, credem intr-un serviciu nou oferit si anume consultanta. Imi amintesc cu amuzament cum in facultate, toate prietenele ma rugau sa le consiliez de fiecare data cand aveau de oferit un cadou. Evident, noi nu avem cum sa cunoastem o persoana suficient de bine pentru a oferi o garantie a satisfactiei 100%, insa procentajul testat este destul de ridicat. Clientul trece astfel printr-un filtru informational legat de persoana careia ii este destinta cadoul, si uite asa, incercam sa ajungem cat mai aproape de inimile clientilor nostri.

R:- Vis-a-vis de laureati, ce ne puteti spune?
A.S. - Pe parcursul anilor, site-ul nostru cadouri-originale si-a asociat imaginea cu personalitati integre, cu o valoare reala si un anumit statut. Pentru tot acest efort de a ne fi alaturi si in acest an, vom premia eleganta, bunul gust, implicarea sociala si promovarea culturii. Evident, o personalitate care poarta o bjiuterie Borealy spune mai mult decat orice descriere. Tocmai de aceea preferam sa alegem cu grija si in acest an laureatii, insa ar fi prematur sa va pot da mai multe detalii.

R:- Din vechiul format al site-ului, ce ati pastrat si ce anume s-a schimbat in timp?
A.S.- In mare parte site-ul a ramas la fel, deoarece filosofia noastra n-a suferit modificari mari. Am introdus consilierea, care, din punctul nostru de vedere inseamna un plus atat pentru companie cat si pentru client, am introdus cadouri pentru invitatii la nunta, deoarece, stim cu totii ca aceste mici atentii de multumire au avut un trend ascendent in ultimii ani, si am introdus acele bijuterii-amintire care stim cu totii ca au reprezentat o noua piata pentru Borealy.

R: - Cum au aparut aceste bijuterii amintire?
A.S.: - Ideea a venit acasa, de ziua mea. Iubitul meu pe atunci, imi spunea ca dupa cativa ani de aniversari, pur si simplu nu mai stii ce anume ar mai surprinde o femeie atunci cand deschide o cutiuta de bijuterii. Asa ca am venit cu ideea unor bratari, cu pandantive mesaj. Eu in primul an am primit o inimioara care simboliza dragostea , in al doilea un pandantiv care simoliza uniunea dintre noi, in anul urmator altul care reprezenta increderea, si tot asa. Acum, in fiecare an de 8 martie, primesc un pandantiv nou. Intotdeauna stau cu emotie, gandindu-ma care anume va fi ales. Probabil ca barbatii nu vor da atata atentie detaliilor, insa pentru mine, anul in care am primit pandantivul ce insemna familie, a fost cel mai frumos din punct de vedere a mesajului.

R:- Ce va aduce Borealy in viitor?
A.S.- Borealy si cadouri-originale vor continua pe acelasi drum pe care in parcurgem incet, zi de zi. Calitate, incredere, varietate, solutii pentru clientii nostri, atentie la detalii, implicare social-culturala si promovarea tinerilor cu talent si a valorilor existente deja. Totodata, intentionam sa finantam un proiect de amploare care va readuce in atentia publicului meseria de bijutier, prea rar intalnita din pacate la noile generatii, insa despre asta nu pot da mai multe detalii momentan.

R:- Ce doriti sa transmiteti clientilor dumneavoastra inainte de Sarbatori?
A.S.:- Sa acceseze cu incredere pagina noastra, sa se bucure de magia sarbatorilor de iarna si sa ne dea ocazia noua de a aduce bucurii celor dragi lor prin serviciile oferite.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2010 organizat de PcNews.

Cumparaturi...cu cap blond!

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 13 Oct 2010 22:33:00 +0000

Astazi, stau in fata voastra ca un exemplu de "ASA NU".
Acum cateva luni de zile, mi-am comandat un notebook de pe internet. Evident, m-am interesat de caracteristicile tehnice care se potrivesc nevoilor mele, m-am interesat de raportul optim calitate-pret, si-am inceput ulterior cautarea.
Dupa cateva ore de searching, searching, am ales un site, am gasit caracteristicele , am introdus datele si am facut comanda fericita ca am exact ceea ce imi doresc.
Prima problema am intalnit-o cand am dat "COMANDA" si-am vazut ca taxele de livrare isi bateau nonsalant joc de venitul meu.
Insa, am zis ca-l vreau, ca e ceea ce caut si ca merita acest "mic" sacrificiu. Mic insemnand mare, dar sa nu facem din asta un detaliu signifiant.
Mai apoi, a sosit mult asteptata livrare. Aici, din nou, am trecut prin surpriza neplacuta pregatita de cei de la "Livrari". Ma simt obligata sa recunosc faptul ca notebookul cu pricina m-a cucerit mai tare in poza de pe site datorita culorii ...fucsia. Cine mai poate tine in brate un notebook fucsia?, imi ziceam eu,incantata. Ei bine, altcineva, nu eu, evident! Asta pentru ca, odata cu fosnetul ambalajului am vazut GRI! Mult GRI! Ok...recunosc...DOAR GRI!.
Deoarece a doua zi plecam intr-o binemeritata vacanta, mi-am spus ca o sa vorbesc cei de la Relatii Clienti, si-o sa-l returnez la intoarcere. Zis si facut, doar ca, la intoarcere, intelegerea noastra n-a mai fost valabila. Adica, depasisem cele 7 zile de returnare, despre care nimeni nu s-a dat in vant sa imi faca precizari.
Iar acum, 4 luni mai tarziu, stau cu un notebook trist in fata, caruia placa audio refuza sa ii functioneze, iar mie, sincer, mi-e lehamite de gandul de a-l trimite inapoi, la ei, la reparat. Iar bani pentru transport, sigur bani pentru reparatie, si sigur vreun artificiu care sa ii anuleze garantia.

Asa ca, in stilul meu de bun samaritnean, m-am hotarat sa va fac un mic instructaj.
Alegeti intotdeauna varianta care va asigura transport gratuit. Intotdeauna. Iar daca nu e gratuit, macar sa reprezinte o suma decenta.
Alegeti ABSOLUT intotdeauna varianta cu 30 zile termen de returnare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv.
Si impetuos necesar, alegeti intotdeauna e-service, care te scuteste de drumuri si pe deasupra este complet GRATUITA.

Si pentru ca in tara noastra exista portaluri decente care sa le furnizeze pe toate, aplicate aceluiasi produs, am ales Oktal.

Exista 3 avantaje care, in cazul meu, ar fi reprezentat solutii, si nu probleme.
Pe scurt, o informare corecta ar fi insemnat:
Livrare Gratuita
E-service la domiciliu
si servicii de Returnare .
Iar varianta simpla de a le intalni pe toate intr-un singur loc, inseamna Oktal, sau cum sa te feresti in 3 pasi de a te ruina financiar intr-o achizitie.

Pentru mine, varianta comoda de a scrie pentru SuperBlog 2010, organizat de PcNews.

Povestea din spatele 3D

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 13 Oct 2010 21:49:00 +0000

Copilaria nu se defineste prin cuvinte. Ea se defineste prin simtiri, prin sunete cristaline pline de veselie, prin galagia aceea placuta, pe care doar copii o pot crea in jurul nostru.
Copiii, cei mai aspri critici ai Universului, sunt totodata cei mai sinceri admiratori ai jocurilor care inca mai starnesc interesul.
Demult uitat, interesul starnit de lumea povestilor, se transforma intr-un conglomerat de animatii, care noua, celor ce nostalgici ne amintim de lumea lui Pluto, ne este strain si bizar.
Eu imi amintesc cu nostalgie de "Povesti fermecate rusesti", de "Fram, Ursul Polar", sau de "3 grasani", carti care mi-l aduceau zilnic pe Mos Ene, sau imi alinau plansul cauzat de injectii.
Acum, 20 ani mai tarziu, povestile mele sunt prafuite pentru un frate de 7 ani. Ele isi pierd magia datorita tehnologiei actuale. Nicio poveste nu intrece o consola si nicio poveste nu este preferata in detrimentul unui joc online.
Si-atunci, stateam intr-o seara si ma gandeam la noua generatie de laptopuri Asus. Mai exact la acea "magie" a tehnologiei, care, ne prinde dupa voie si nevoie, pe cei mari la fel de tare precum pe cei mici.
Ma gandeam cum 3D inseamna mai mult decat inovatie. Inseamna un univers paralel, unde avem panza si guasele si puterea de a crea pe suportul unui produs actual.
Si-atunci, imi doresc ca o achizitie fantastica precum un laptop Asus sa fie mai mult decat orice joc 3D pentru noi, cei mari.
Imi doresc ca aceasta tehnologie sa creeze o lume lina si frumoasa celor mici, pentru ca imaginatia si dorinta de cunoastere sa le fie provocata. Imi doresc sa-mi las la o parte jocurile mele preferate, imi doresc sa uit ca fac sport cu un calculator, imi doresc sa vad mai mult decat un film 3D la mine acasa.
Imi doresc ca ochelarii aceia magici sa-l scoata pe Ivan Turbinca, sa deschida umbrela lui Marry Poppins si sa-l salte pe perete pe Peter Pan.
Sa vad mai mult decat sosele pline de masini de cursa,sa vad povesti fermecate, care sa-nvaluie, la propriu, timpul celor mici.
Pentru asta, as investi in noua generatie 3D, dotata cu tehnologia nVidia 3D vision si ochelari setereoscopici activi. Am numit-o investitie, pentru ca faurirea unui univers frumos, intr-o lume obosita deja, nu poate fi o cheltuiala. Ci poate, doar, un motiv pentru care inovatiile ne acapareaza lumea: o ocazie sa vedem, sa simtim si sa traim, ceea ce, noi, acum 20 ani, doar ne imaginam.

Acest articol reprezinta primul dintr-un lung sir ce aduce in prim plan SuperBlog2010 si PcNews.

Toamna se numara...premiile la SuperBlog 2010

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 01 Sep 2010 20:30:00 +0000

In ultimii 3 ani, luna septembrie a dat startul unei competitii de mare anvergura in blogosfera.
Tot in acesti ultimi 3 ani, multi din prietenii mei mi-au zis bafta, sau mi-au laudat cate un articol legat de "te-miri-ce-hard".
Asta inseamna pentru mine SuperBlog.
Deja, traditie. Seriozitate cunoscuta. Oameni pasionati si pasionali. Amuzament. Critica. Rasplata.
Insa mai presus de toate, SuperBlog este unul dintre putinele lucruri care imi trezesc acelasi interes precum la prima editie din 2008. Si intre timp, tot de la ei folosesc un Benq pentru toate pozele de vacanta, si-un Asus Smartphone pentru toate gadgeturile actuale.
Asa ca, de vreo doua zile am asteptat 1 septembrie. A venit. Si cu asta, hai sa uram bun venit pentru SuperBlog 2010.
Anul asta, o sa ma catar spre premiul cel mare.
Pentru cei care doresc sa ni se alature, vorbim mai multe pe PcNews, organizatorii si cei care au demarat SuperBlog 2008...2009...2010!!!

Povestea valurilor. Partea a 10a

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 30 Jun 2010 19:34:00 +0000

Pentru ca intotdeauna e intelept sa tragi focul sub oala ta, am zis ca trebuie sa-mi iau "barbatul", sa-l duc departe, si sa petrecem, vorba englezului "some quality time" impreuna. Cu chiu cu vai am batut palma. Destinatia: Felix. Si ca sa fie impacata si capra si varza am zis sa nu mergem singuri, ci cu Pisu` Mare si cu Ana.
Pentru mine, compania lor, evident, o incantare. Oameni cu scaun la cap, ponderati, de distractie in limite normale si o companie perfecta pentru a merge undeva in cuplu.
Zis si facut, am impachetat si-am pornit la Felix. Cata fericire, cata liniste, cata libertate de-a fi eu cu iubitul meu, fara bataia pustii. Ce frumos, ce romantic, ....
....Ce musafiri nepoftiti la usa!!!
In periplul nostru din Felix, ne-am trezit cu niste musafiri incognito. Pisu` Mic, Lari, Jumi si Nicoleta au simtit brusc o dorinta de a fi de 8 martie la Felix. Nu oriunde, ci taman in patul meu. Si nu oricum, oooooo, nicidecum asa, aiurea.
Radu , adica Pisu Mic, a venit pregatit cu tot arsenalul de acasa pentru a-mi demonstra ca Mihai nu era la dispozitia mea.
Asa ca, dupa primirea calduroasa pe care sunt sigura ca le-am facut-o printe coltii cu care ranjeam ranchiuros, Radu a scos un tricou c-o imagine a lui si-a lui Mihai, si l-a aranjat frumos pe partea mea de pat, spunand atat : Aici e locul meu.
Nu zau? Irelevant sa va spun ca sarea-n ochi ar fi fost de preferat in momentul ala, insa am zis ca dureaza o ora pana mai stau ei la o bere...si pleaca.
Dar cum socoteala de acasa nu e aceasi cu cea din targ, oamenii au vrut in oras. Si-am sperat ca la o pizzerie nu se pot intinde sa stea prea mult. Gresit, tooooootal gresit dragii mei. La pizzeria respectiva, tocmai se desfasura o discoteca pentru copii. Asa ca au urmat baxuri de bere, dansuri nebune pe Michael Jackson, si misto, dupa misto, dupa misto, dupa misto despre vacanta noastra "in cupluri".
Eeeei bine, dupa lupte seculare, am reusit sa-mi fur iubitul pentru a-l duce acasa, recunoscand ca-n mare parte a fost meritul lui Pisu Mare, care l-a convins.
Asa ca scapasem de intrusi, dar gandul lui Mihai nu mai era la ce mai facem in seara asta, ci la prietenii lasati in spate.
Si gandul meu era la metode de tortura aplicabile prietenilor respectivi.
Insa cu toate astea, pana la urma am plecat toti spre Cluj, dupa ce-am aflat de episodul lui "Raduca si Jumica"- travestiti in Felix. Nu intru in detalii, as putea fi arsa pe rug, insa va pot spune atat, ciorapi plasa, alcool, funny,funny,funny shit :))
Asa ca imbarcati in 2 masini, cu anumiti membrii bine imbibati in alcool, am plecat spre casa. Unde ne astepta un super chef cu gasca la o arhicunoscuta maneloteca.
Cata incantare, cata nerabdare, cata distractie, Doamne, Doamne!

Povestea valurilor. Partea a 9 a

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 30 Jun 2010 19:18:00 +0000

Se spune ca uneori, cand pur si simplu nu iti amintesti ceva, este pentru ca subconstientul tau refuza sa iti dea voie sa mai retraiesti acele amintiri. Tocmai de aceea, dupa revelion si pana in primavara nu prea imi amintesc cum a trecut vremea. (asta e varianta oficiala)
Varianta noastra e ca pe mine distractia asta, propovaduita si promulgata si in plina propaganda si de-a...alt cuvant cu p, m-a speriat.
Si-atunci, am spus un dramatic adio, si-am plecat dintre ei, inspre ...nimic. Viata mea din prima zi de student si pana atunci ii implica pe o parte din ei, dar mai ales pe Mihai.
Ei bine, asta pana la 1 martie, cand.... a sunat telefonul: Mihai. Ei, eu il asteptam de vreo luna sa sune, el astepta de vreo luna sa-mi revin. Ne-am intalnit si mi-a zis sa iesim diseara impreuna. Am zis nu, eu...cu gasca, nu! Conditia era sa ma duc, insa cu fetele mele. Asa ca inarmata cu SuperBianca, am plecat in Phi. La o masa de "n" persoane, gasca. La o masa de 3 oameni, Oana, Bianca, Luminita.
Imi amintesc si acum privirea unora cand m-au vazut. E ca atunci cand ti se confirma ca dracul exista, ca doar bine mersi il ai in fata. Astea erau urmarile unui instinct de aparare existent in gasca, deci nu aveam cum sa le condamn. In sinea mea, eram ca si studentul ala din Germania ce-a pus mana pe pusca si si-a impuscat mortal toti prietenii :)) .
Pana la urma, in valtoarea noptii, a muzicii si a cocktailurilor, ne-am impacat.
Dar am stat plina de orgoliu, la masa mea mica, de 3 persoane, plina de fluturi prin stomac.
Acesta a fost primul moment cand am stiut ca nu trebuie sa te pui cu "gasca". Gasca invinge ! :))

Povestea valurilor. Partea 8.

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Sat, 15 May 2010 12:56:00 +0000

Toata lumea stie ca timpul zboara. A zburat in asemenea hal, incat toti eram cu bagajele facute, eu cu directia Turda, ei, toti, cu directia Vatra Dornei.
Evident vacanta mea nu s-ar fi putut compara nici in 1000 de ani cu a lor, insa urma sa vina Revelionul, unde ne reuneam si-o luam de la inceput.
Dupa o saptamana chinuita pe acasa, am coborit cu cel mai mare bagaj din istoria bagajelor in fata blocului, si l-am asezat cu grija in masina lui Cristi. Uite asa, eu, Cristi si Daniel, am pornit catre Vatra Dornei, cu oprire la Nasaud, dupa Liviu.
Drumul a trecut pe nevazute si am ajuns cu totii intr-o curte mare, unde cheful deja se era instalat. Dupa inevitabilul misto de bagajul meu, am despachetat si-am ajuns din nou la starea de normal.
In acea vreme, eu si Mihai eram ca reteta de la Poxipol. Pui pasta alba, cu pasta gri, nedezlipite si totul e perfect. Doar ca pasta gri era rebela si nu statea locului, iar pasta alba era cicalitoare si isterica. Dar daca mai spui asta cuiva, nu raspund de faptele mele :))
Ca nota a autorului, marturisesc, de fiecare data cand imi amintesc de momentele acestea, voi, personajele principale, imi sunteti tot mai dragi. :))
In camera in care urma sa trecem anul, stateam eu, Mihai, Adelina si Florin. Probabil de-aia numai noi nu ne mutam in chirie, ca doar fiecare an nou ne-a prins tot 3, 4 in camera. Anul asta, clar facem o modificare :))!
Revenind la Revelion, ne-am organziat bine in camere, si-am plecat in "casa dinainte" cunoscuta sub numele de "ballroom". Ei, pe acolo se manca, se dansa, treburi de faza incipienta, cumintei, linistiti.
Revelionul pentru mine a avut intotdeauna 3 particularitati de cand mi-l petrec cu aceasta gasca : distractie garantata, un Mihai la fel ca si sloganul Romaniei "mereu surprinzator", si fuga la revelionul Ionelei. Cel putin stiu de-acasa cum va fi, nu?
Sub aceste auspicii s-a derulat si revelionul anului 2007-2008. Totul a fost de poveste pana in momentul in care baietii au descoperit ca propirietarii casei aveau o fetita. Si fetita avea papusi. Traumatizati de prea multe masinute care le-au diminuat feminitatea in copilarie, baietii au inceput sa descopere mirajul papusilor. Si unde sa le puna ei sa stea linistite, decat intinse, prinse, impinse si multe altele, decat pe Mihai care dormea rupt...de oboseala. Cred ca eu eram singura care nu ma amuzam copios de ceea ce se intampla. Acum rad, dar atunci aveam un curent alternativ prin vene, Doamne Doamne! Iar ca meniul sa fie complet, s-au facut si multe poze, toate, cat mai deochiate, mai dezvoltate in conotatii decat un Plai cu Boi!
In paralel, in ballroom, Adi, prieten al baietilor din copilarie, dezvoltase o slabiciune pentru bere. Iar slabiciunea pentru bere ii dezvoltase o slabiciune pentru discutii. Nu ar fi fost asta o problema daca discutiile ar fi fost intelese de cineva. Si uite asa,purtam un dialog de genul :
- Oanaaaa!
-Da Adi...
- Stii ca@%%$^^*()^%
-Poftim?
- Daaa, stii ca $#%$%^*&&#@$$
-Nu inteleg
- Eeeee, $#%$^%^ &*&*(&^%% ^^&&**^^$$%#
-Ok, vorbim maine ca deja disper. Nu inteleg!!
- Doamne ce rea esti! %$^%&^&**(
Daca ar exista un cuvant care sa caracterizeze acest Revelion, acela ar fi fost haosul. Si in ziua de azi daca ii intrebi, toti vor raspunde la fel. A fost un revelion care mie mi-a desteptat instinctul generat de panica. Parca am fi fost o casa de aurolaci pierduti in spatiu. Nimeni nu stia cand e anul nou, daca am mancat azi, daca s-a dormit de 3 zile, sau daca mai suntem toti la numaratoare.
Insa sub toate aceste detalii, ne-am zis la multi ani, ne-am pupat, si ne-am dorit ca la anu` sa fie mai bine!

Povestea valurilor. Partea 7

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Sat, 15 May 2010 12:40:00 +0000

Trecut-au zilele neintoarse, cu clipe pline de dezmat si de glume, de drame si calatorii, dar cel mai important, privind inapoi, e ca toate amintirile acestea ne fac pe toti sa zambim.
Departe de orice problema ce a existat in ultimii 3 ani, cred ca fiecare dintre noi poate spune ca e fericit. Anii acestia au fost incununati de frumusete si povesti incredibile pentru si despre fiecare din noi.
Urmatorul moment ce ne-a adus pe toti impreuna a fost ziua lui Pisu`Mic. Chirias in uimitorul Observator, cu domiciliu stabilit in caminul 7 la parter, Raducu isi astepta musafirii blindat de votca si bere, nerabdator de ce avea sa aduca seara.
Si uite asa, imbarcati in masina noastra ( :))) ), am plecat cu Mishu spre Obs. Prima mea intalnire cu Observatorul a fost uimitoare. Doamne, ce nebunie in caminele de acolo, of, of! In acele vremuri, Pisu`Mic era coleg de "chambre" cu Pisu`Mare.
Seara a inceput in forta deoarece Radu a primit ceea ce orice baiat si-ar fi dorit in situatia lui. Un tricou personalizat care sa-i confirme faptul ca locul lui, in inima lui Mihai, este pastrat cu sfintenie. Si uite-asa, cu un tricou atarnat pe draperie, cu o multitudine de oameni si multa voie buna, a inceput petrecerea. Au dansat cu totii pe jos, pe paturi, pe mese, pe palier sau chiar pe drum spre casa.
Acestea sunt momentele in care poti avea maine examen, poti fi certat cu iubita, poti avea probleme la servici,toate sunt irelevante. Pentru ca prietenia din aceste momente salveaza ziua. Fie c-o ironizeaza, ori te incurajeaza, ori pur si simplu iti arata ca-n viata a fost si mai rau de-atat, dar salveaza ziua.
Fiecare aniversare din acesti 3 ani a fost speciala. Insa pentru mine personal, asta a fost prima aniversare din gasca.
De aceea nu pot uita cum inca se mai dadea din mana in mana clopul lui Shlitz, cum familia Ilas dansa pe scaune pe Parazitii, cum Radu ranjea ca un pisoi satul de viata spre sfarsitul diminetii, sau cum Mihai imi explica ce oameni frumosi sunt.
Sunt...si mult aveam sa ma mai conving de asta.

Povestea valurilor. Partea a 6-a

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Sat, 08 May 2010 22:13:00 +0000

Dupa un nas bine pus la punct si niste spirite nitel domolite, cine-ar fi crezut ca totul urma sa se desfasoare normal, s-a inselat amarnic.
Cu nasul in pionieze, la propriu, Alex s-a intors cu mare chef de glume. Asa ca n-a durat mult timp pana cei din jur i-au asimilat starea.
A inceput un adevarat duel verbal intre baietii din casa, in care, in loc de scut se folosea scuza cu "ma duc pana la baie" si-n loc de spada se folosea ironia, satira, sau , pur si simplu, batjocura.
Repusi pe pozitii, baietii s-au intors la ce ii motiva pe ei cel mai tare. Parca ar fi fost adunatura de finlandezi veniti de peste hotare sa cunoasca plaiurile Turenilor, ca altfel nu imi explicam dragostea si devotamentul lor fata de Finlandia.
Retrase intr-un colt, speriate, spasite si ingrozite de continuitatea petrecerii, eu, Andreea si Ani ne intrebam oare cat va mai dura?
Cu intrebarea pe buze, soarele rasarea. In concluzie, n-are rost sa mai depanam detalii cantitative, pentru ca acei straini de poveste ar spune ca mint, cei care au fost ar spune ca n-a fost mult, iar eu, eu as fi subit mahmura.
Din disperarea situatiei si pentru ca lungimea de unda nu potrivea si frecventa era grav bruiata, ne-am pus si noi pe treaba lor. Ca doar, intotdeauna, ce poate sa faca un barbat, poate sa faca si o femeie.
Insa atunci cand poate si barbatul, poate si femeia, scandalul vine pana se termina sticla. :))
Cine citeste asta ar putea interpreta ca ne-am fi certat de la care bea mai mult. Culmea ca detaliile negative nu vi le pot spune, pentru ca nu le stiu. Exercitiul m-a invatat sa nu ma incarc cu toate amanuntele pacatoase ale trecutului. Asa ca tam-nesam Andreea a plecat acasa, lasandu-l pe Madalin cu shapca mancata, cu bundita la piept si cu mana in borcanul cu castraveti murati, insa fara iubita.
Inceputul a fost mai greu, iar Andreea a dat tonul. Fratele lui Cristi a plecat cu ea la Cluj, timp in care, obiceiurile studiate la piata m-au invaluit.
Mi-am luat deci profilul de mahala...doar nu credeati ca o sa ma fac singura malalagioaica, nu? Revenind...mi-am luat profilul de cucoana care comenteaza mult in rol, si m-am jucat de-a Lege si Ordine. Adica eu eram Legea, si aplicam Ordinea asupra lui Mihai.
Sau cel putin, incercam cu adevarat. Pana in momentul in care Ordinea era Haos, Legea era incalcata si nervii mei intinsi. Asa ca, pe sistemul si eu pot, m-am echipat de plecat acasa. Doar ca eu asteptam sa fiu oprita, ca deh, asa suntem noi, fetele. Una zicem, alta asteptam.
Dupa ce Mihai a venit in usa cu flori, cu lacrimi in ochi si pareri sincere de rau ca nu a fost suficient de atent cu mine, dupa ce mi-a promis ca soarele imi va fi pat si luna perna....
Mai exact, dupa ce-a venit la usa si m-a intrebat daca am innebunit de tot, m-am intors.
Si-apoi, toate s-au terminat lin, cu vase spalate si mobila pusa la loc.
Si cu un drum spre Cluj in care o singura dorinta ardea in sufletul tuturor.... intalnirea cu SOMNUL. Iar somnul,va dura o perioada buna :)

Povestea valurilor. Partea a 5-a

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Mon, 03 May 2010 15:16:00 +0000

Prilejul de sarbatoare, sau mai corect, de a sarbatori, exista tot timpul in acest cerc. Nu exista zile negre, exista zile negre care se rezolva pe-o terasa la bere. Nu exista suferinta, ci prieteni care vin sa iti stea pe cap atunci cand iti e mai greu. Nu exista nici macar rautate, pentru ca in timp si in locul ei a aparut ironia.
Tocmai de aceea, prima ocazie de a chefui altundeva decat in Cluj a fost si un prilej de a-i aduna pe majoritatea la un loc.
Echipati corespunzator cu bagaje ticsite de sticle si mancare, cu cate-o haina de schimb pe alocuri si cu multa buna dispozitie, am plecat cu totii din Cluj spre Tureni. In Tureni, Cristi, alt fost coleg cu noi si prieten foarte bun cu Daniel ne-a deschis intr-un fel portile Raiului. Sau mai bine zis, casa bunicilor.
Ajunsi acolo, am inceput sa despachetam, sa facem gratare, sa stam la foc, sa spunem povesti frumoase si sa ne comportam civilizat. Aaaa.....nu! Ma scuzati, am gresit povestea. Reiau :
Ajunsi acolo, baietii au pus mana pe tot alcoolul, l-au aranjat regeste prin camere si s-au apucat de baut. N-ar fi fost mare minune daca nu ar fi fost la fel si 12 ore mai tarziu. Nu se mai opreau, insa marea mea problema nu era cu opritul. Era cu faptul ca nu se imbatau. Cum Doamne sa tot bei si sa nu fi beat?
Asa ca, spre seara, am inceput si noi fetele sa ne luam la-ntrecere cu ei. Impropriu spus intrecere, ca doar noi pupam paharul, ei goleau sticlele.
Oricum, era un amestec de aburi de alcool, de voie buna, de ironii si de distractie in aer. Cum majoritatea sunt oameni cu simtul umorului, dupa cateva ore de consum strasnic, au inceput sa curga glumele. Ba se radea de mama lui Spiru care cere ajutoare in gara sa-si tina copilul la Cluj, ba se radea de vacile lui Mihai, ba de relatiile nonconformiste ce aveau sa apara.
Radu, eh, Pisu'mic, era in acea vreme tare celibatar. Defapt, nu, in acea vreme suferea dupa Mishu care era furat de mine, dar, pentru ca Robbie Williams nu avea nicio piesa intitulata Mishu, el tot o tinea una si buna cu o alta piesa a clui James Blunt, si-anume Simona. Ce ti-e si cu baietii astia, mai melancolici de felul lor. Ceea ce nu stia Radu in acel moment era ca in viitorul lui avea sa apara o fata. Nu in viitorul indepartat, nu Lari, nu va precipitati. Am zis "o fata" nu fata.
Aceasta fata era cunoscuta in gasca sub numele de Iulia, insa la Tureni am realizat cu totii cine e Iulia defapt. Si dupa ce-am realizat, nu s-a mai numit Iulia, ci "Mancatorul de shapci". Mai, unde gaseai o palarie de paie, acolo o gaseai si pe ea. Insa cateva minute mai tarziu, nu mai era palaria, ci doar borul acesteia. N-o puteam pur si simplu controla. Probabil avea o digestie mai...rustica, stiu eu?
Insa Iulia avea si ea o parte buna. Aceea parte buna era dorinta de a fi cu Radu :))
Radu, avea la randul lui o parte buna, insa se referea la dorinta lui de a nu fi cu ea. :))
Restul , stateam ca la film, fara bilete, mai pe sustache, sa vizionam filmul. Parea o productie italieneasca de prin ani '70 sau un roman de Sandra Brown. In ochii Mancatorului de Shapci se intrezarea licarirea si dorinta de a se transforma in Mancatorul de Razi, insa alcoolul si lipsa se interes n-au trezit nimic in Radu. Sau..n-au sculat, cum se mai zice prin Ardeal :))
Si ce relatie prolifica ar fi iesit...
In schimb, nu stia Radu ce il asteapta in seara urmatoare, si cum destinul lui urma sa se schimbe. Al lui, si-al tuturor baietilor prezenti.
Cristi, baiat de boier cu vita nobila-n sat, era cunoscut de toata lumea. Drept urmare, in seara urmatoare a venit sa-l viziteze o balaie domnisoara impreuna cu fratele ei. Ei, balaia domnisoara si-a gasit de lucru, de distractie, de chef. Fratele, si-a gasit de Radu. Al naibii treaba, se mai zice ca lumea la sat nu e emancipata. Mon cher, baiatul acesta ziceai ca-i venit din Amsterdam si ne baga in buzuran la capitolul "open mind". Insa el nu isi deschidea mintea, ci pantalonii, pentru oricare din baietii prezenti. Doar ca-i cazuse cu tronc ...Radu. Abia acum realizez alura din tinerete de Don Juan a lui Pisu'Mic. Un fel de ..."toate ma vrea".
Evident, glumele, panica, ironia si batjocura au fost intretinute la maxim pe durata intregii nopti...
Pana cand, Alin, a iesit la baie. Si-a vazut un lup. Un lup fioros, mare, gata sa atace pe oricine. Irelevant ca eram amplasati in mijlocul satului si nimeni nu vazuse un lup pe-acolo de zeci de ani. Tocmai de aceea acum lucrez in publicitate. Vreau sa fac un re-brandig la Stalinskaya care sa aiba urmatorul slogan " Te face sa vezi lupul unde nu-i" Dupa ce toata lumea a ras de lupul lui Alin care se transformase intre timp in mielusel, am asistat la sentimentele lui brusc aparute pentru Ani. Culmea, treaz nu-i vorbea de loc. Dar....cu Stalinskaya, ...ei, aici trezea bestia din el. Din prea multa comunicativitate Ani a propus sa dansam. Si nu orice, ci tocmai un Sandu Ciorba adus din alta lume in boxele noastre.
Acuma sa fim sinceri, cine o poate refuza pe Ani la dans? Asa ca ne-am ridicat, ne-am invartit, ne-am invartit mai tare...si ZBUF.
...
Liniste.
Si-apoi sange.
Si apoi, injuraturi.
Si-un "scuza-ma" chinuit de voce si de soc.
...
In aventura noastra, ii izbise un cap in gura lui Alex. Iar Alex, baiat curajos din fire, cerbalau, om puternic si hotarat, a decis sa nu evite impactul si sa infrunte destinul curajor. Iar mint, era doar prea beat sa se traga la timp. Si uite asa, Ani a crescut un cucui in cap, cu grija si respect.
Alex, a descoperit cum nasul iti poate ajunge la pometi, si noi, restul , nevinovati, am descoperit de ce se zice ca te trezesti din ....somn, doar nu din betie, de sperietura. Si-am plecat intr-o alta excursie, la Spitalul de Urgente din Turda... sa-l facem pe Alex sa-si vada de nasul lui. Sau macar, sa i-l puna la loc :))
...to be continued :)

Povestea valurilor. Partea a 4-a

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Tue, 27 Apr 2010 09:30:00 +0000

Inceputul, asa cum a fost, nu si-l mai aminteste nimeni. Stim actiunile, stim locurile, stim urmarile, insa nu mai stim cat de fericiti eram, nu mai stim cate emotii aveam sau cat de intens se traia totul. Uneori mi-as dori sa n-am amintirile dar sa pastrez senzatiile.
Alaturi de toate astea, au urmat multe seri in gasca, in vremea in care in Irish nu se serveau paste si pizza, ci bere si votca .
As minti daca as spune cate chefuri misto au organizat ei in acea perioada. Nu organizeaza prea des nici in ziua de azi, dar, nu stiu cum se face, ca pana si iesirile la o cafea se transformau in chefuri. Fie ca plecam la 10 dimineata de-acasa, ori la zece seara, era probabil sa ne intoarcem a doua zi.
Si uite tot asa, printre picuri de scoala si valuri de distractii, a mai trecut o luna.
Si-a urmat balul bobocilor UTC-N-isti. De ce UTC-N-isti? Pentru ca majoritatea prestam la aceasi institutie.
Si-am ajuns la sala sporturilor unde a venit Voltaj...sau DJ Project, sau chiar ambii. Detaliile de care, sa-mi fie cu parere de rau, nu am tinut cont. Pana in faza asta eu inca tatonam terenul. Cel mai usor era in vremea asta sa vorbesti cu Dana. Ea, este de departe, cea mai sociabila, probabil datorita faptului ca ii plac oamenii. In coltul opus, sub numele de scena Dalai Lama, statea Radu (pisu'mic) si Madalin. Daca unul dintre ei doi zambea, eram convinsa ca trebuie sa aiba un subinteles de care nu ma prind :))
Si-a trecut si balul, si-au trecut betii, si-au trecut distractii, si-a trecut primul Sf. Andrei sarbatorit la Tureni.
Asa ca, impachetati din cap pana-n picioare, ne-am urcat in masini cu directia Tureni. Pentru ca asta e o poveste mai lunga, care implica nasul lui Badilita spart de-o fata, nu pot sa nu-i dedic o parte intreaga. In fond si la urma urmei, nu vezi fete sa sparga nasuri de baieti zilnic :)

Povestea valurilor. Partea a 3-a...

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Sat, 24 Apr 2010 20:57:00 +0000

Curios era faptul ca deja stiam detalii despre existenta unei multimi de oameni, insa exact, nu stiam nimic. Si cum ma ghidam dupa "curiozitatea a omorat pisica", am complotat impreuna cu Daniel, pentru...ori impotriva lui Mihai.
Pe 7 noiembrie 2007, am luat telefonul lui Daniel, si-am apelat-o pe Dana.
Conversatia a fost scurta si amuzanta...
- Buna Dana, maine e ziua lui Mihai, si am nevoie de ajutorul tau, ii spuneam c-o voce scazuta, sperand sa fie la fel de draguta precum mi-a lasat impresia.
-Spune cu ce te pot ajuta.
-Am nevoie sa suni tu toata gasca voastra, avand in vedere ca eu nu ii cunosc si sa le spui maine seara, la 7, sa fie toti la camin. O sa ii facem o petrecere surpriza lui Mihai. Cheful o sa fie la barul din fata caminului si va rog mult sa ajungeti la timp.
- Sigur ca da, s-a facut.
A doua zi, la 18:30 stateam cu oglinda in fata, mai machiam un ochi, mai ziceam o rugaciune. Nici intalnirea cu potentiala soacra nu putea fi atat de infricosatoare precum intalnirea cu prietenii de o viata. Ei erau cei care aveau atunci in maini persoana mea. Puteam sa le plac, ori ba. Variante de mijloc nu existau in mintea mea.
15 minute mai tarziu stateam cu Bianca in bar, aranjam ultimele detalii pe mese.
In acest timp, Liviu, (pe care o sa am ocazia sa vi-l descriu amanuntit mai tarziu, pe scurt, prieten apropiat al lui Mihai si coleg cu acesta la facultate), planuia cum sa il scoata pe Mihai din casa.
Si usa s-a deschis. A aparut Schon, Gabi Sima, Toni,Alin, Vice, Stroian, eh, de-ai casei. Colegi de grupa, prieteni din camin, colegi de camera sau vecini de palier. De ei, n-aveam cum sa ma tem. Intre timp venise Daniel sa vada cum ne descurcam. Si-a fost de mare ajutor, avand in vedere ca mi-a zis doar atat: "e super".
Incaperea era semi-intunecata, la ferestre cadeau falduri de panza si matase alba, mesele, de un negru contrastant luceau ajutate de lumanari mici, care impanzeau intreg barul. Ma incuraja faptul ca stiam ca localul e dragut, stiam ca sarbatoritul va fi fericit sa-si aiba toti prietenii la un loc, si mai stiam un detaliu esentatial: pregatisem asta cu tot dragul.
La urmatoarea deschidere a usii, a aparut Dana. Am zambit, si-n urma ei, a intrat Radu, Andreea, Ciprian, Madalin, Laura si Alexandra. Am zambit, si-am strans-o pe Bianca de mana. Here it goes, I say.
Andreea, cea mai buna prietena a Danei, o fata mignona, energica si foarte zambitoare mi s-a parut deschisa din prima clipa. Langa ea, Ciprian, fratele ei, mi-a creat in prima ora impresia ca e foarte serios. Statea langa Laura, prietena lui si formau un cuplu frumos, dar sobru. Urma sa aflu ca asta era doar prima impresie. Langa ei Alexandra, care fara doar si poate era o aparitie. Blonda, inaltuta, frumoasa, colorata si vesela, exact genul de fata care pare ca traieste pentru a se bucura de viata.
Madalin, luase repede loc, si-si aprinsese o tigara. Gata, e fumator, mai usor o sa vorbesc cu el, ma gandeam. Insa pana am vorbit cu adevarat cu Madalin, urmau sa mai treaca mult timp ( din nou, detaliile despre fiecare dintre ei, urmeaza la timpul potrivit ).
Usa se deschise iar. Florin, Adelina, Alex, Spiru, Nicoleta si Radu(adica pisu mic). Atunci am simtit prima data ca vreau sa plec acasa. Organizam un chef pentru prietenul meu, insa nimeni nu ma cunostea. Ei se salutau, se luau in brate, radeau, iar eu, stateam intr-un colt de masa si admiram spectacolul de parca imi cumparasem bilet.
Pana la urma, a sunat telefonul. Era Liviu. Semn ca toata lumea trebuia sa stea in liniste sa stingem becurile, si sa asteptam marele moment.
Sub pretextul ca merg la magazin sa cumpere niste vin, Liviu a intrat primul, iar Mihai in spatele lui. In momentul in care lumina s-a aprins, i-am vazut ochii mari, zambetul pana la urechi, si fericirea ce ii era impregnata pe toata fata. N-avea sa dureze mult, deoarece pregatisem un tort care sa i-l spulbere Daniel in fata la intrare. Din exces de zel si fara sa gandesc mult inainte,tortul avea un blat cam tare si glazura. Momentul impactului a generat lacrimi in ochii lui Mihai, picaturi de sange pe bluza si hohote de ras in jur. Nimeni nu putea sa reactioneze, eram toti mult prea amuzati. Eh, era un altfel de a intampina maturitatea. L-a lovit direct, la propriu, in fata :)
Dupa apa si sapun si cateva clipe in liniste, Mihai si-a revenit, a salutat lumea, si apoi a ajuns in dreptul meu. Stiam ca ma indragostisem precum o capra si ca n-aveam scapare. Ma uitam la el ca prostul la portile Raiului, in momentul in care m-a sarutat si mi-a multumit. Eram atat de fericita sa-l vad fericit ca-mi puteam simti pulsul mai tare decat muzica. Si de-acolo, petrecerea a inceput.
Am stat pana pe la miezul noptii la bar, s-a baut vin,bere, votca, s-au facut poze, s-a dansat si ne-am distrat. Insa frica de ei, nu se evapora sub nici o forma.
Dupa ce am facut ultima poza de grup, am plecat cu totii in camera lui Mihai.Din momentul in care am ajuns in camera a inceput socul existentei mele. Desi eram uimita, putin stiam eu atunci ca asta era doar o joaca. Aveam impresia ca s-a baut in noaptea aceea o mare de vin, un lac de bere si-un rau de votca. Probabil ca asa s-a explicat trecerea brusca de la Akon la Adrian Copilul Minune.
Mesele erau amplasate in camera pentru a dansa pe ele, fumul se taia usor cu un cutit, iar sticlele erau folosite pe post de shoturi. 2 litri de vin -> gol, inca 2 -> gol iar, si tot asa. Pana dimineata, ne transformaseram intr-o adunatura de oameni praf, insa partea buna era ca nu mai aveam gram de frica.
Si Mihai zambea. Acesta a fost defapt momentul cheie al noptii. Sa vad ca totul a servit pe deplin scopului... iar eu, eu eram undeva pierduta in euforia momentului. :)

Povestea valurilor. Partea a 2-a

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Thu, 22 Apr 2010 23:58:00 +0000

Au trecut cateva saptamani in care lumea mea a inceput sa se contureze in jurul lui Mihai. Probabil, acest inceput nu diferea cu nimic de inceputul oricarui cuplu. Stateam uneori cu telefonul in mana, scriam si rescriam un mesaj, care nu avea sa fie trimis niciodata. Pe undeva, ma temeam de sentimente, de urmari, de implicare. Insa, inevitabilul incet incet se producea.
Tot acest spectacol se desfasura insa doar sub ochii nostri, uneori mai luand parte la asta Bianca, sau Daniel. Auzeam de la Mihai deseori despre prietenii lui, despre gasca din copilarie, despre cat de bine se inteleg sau unde urmeaza sa mai iasa. Il vedeam luminandu-se la fata, il vedeam ca indragea lumea din jurul lui si asta nu putea decat sa imi demonstreze faptul ca era un om bun. Nebun, aveam sa descopar mai tarziu...
Desi imi placea sa stiu ca am langa mine un om sociabil, asteptam, in coltul meu, sa ma invite sa ii cunosc. Poate, daca l-as fi presat, nu i-as mai fi cunoscut niciodata.
Apoi, intr-o seara tarzie de octombrie, am auzit "Diseara, daca vrei iesim in Irish cu niste prieteni". Cum as fi putut spune nu?
Am stat poticnita in fata dulapului, mi-am schimbat jumatate din haine si mi-am facut scenarii despre ce trebuie si ce nu trebuie sa vorbesc. Si-apoi, am plecat.
Intreg drumul l-am parcurs c-un suflet cat al unui purice, ca sa ajung acolo si sa intalnesc oameni normali. Urmatoarele valuri care urmau sa fie dragi sufletului meu. L-am cunoscut pe Radu ( aka pisu' mare, in anumite sfere) si-am avut emotiile cat casa. Pe Radu il stiam din vedere din alte timpuri, insa ma rugam la Dumnezeu ca el sa aiba numai amintiri placute. Desi ma stresam, o faceam inutil, dovedind din prima clipa felul de om care avea sa mi se confirme ca e. Un tip discret, matur, responsabil insa nu imbatranit, genul de om langa care iti face placere sa bei un vin bun si sa asculti o poveste frumoasa. Sau pur si simplu sa bei un vin bun :)). Radu ramane si in ziua de astazi in viziunea mea genul de baiat pentru care o sa te invidieze versioarele ca-l iei de barbat, genul de baiat pentru care mama ta ar rasufla usurata, sau genul de prieten la care intotdeauna o sa apelezi fara sa te gandesti de doua ori inainte. Alaturi de el, ca un episod scurt, insa relevant pentru momentul in care m-am afundat in aceste valuri,era Dana. Despre Dana cuvintele ar fi putine pentru a o putea fauri ca o poveste. Dana este cu certitudine un fel de Vitamina C umana. Nimeni nu stie exact cum te ajuta, insa toata lumea stie ca face bine. Temperamentala, colerica, cu un zambet pana la urechi, subririca si frumusica, dispusa oricand sa-nceapa o discutie despre sex si sa o termine vorbind despre Papa sau Irak. A fost o seara petrecuta frumos, in care acesti doi oameni m-au facut sa am incredere in mine. Incepea sa-mi treaca teama ca ma vor manca, o data ce ma vor cunoaste. Desi ambii inteligenti si frumosi, astazi cred ca era o uniune de tip Napoleon-Picasso. Erau prea multe sabii intr-o singura teaca, insa elementul primordial, care il admir acum, este prietenia ce ii leaga si azi.Frumosi oameni, frumoasa seara...si cate mai urmau sa vina...of,cate!
Intorcandu-ne in acea seara, a fost prima data cand mi s-a incoltit in gand cuvantul "relatie". Si m-am uitat la omul de langa mine, si-am stiu ca va fi una, grea, tumultoasa, tulburata si turbulenta, dar frumoasa... frumoasa ca valurile furioasa ale marii, atunci cand se sparg in larg sub privirile tuturor...

Povestea valurilor. Partea 1

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Thu, 22 Apr 2010 14:58:00 +0000

Prima data cand am ajuns la mare, erau valuri mari. Era prima mea intalnire cu marea. Nu aveam cuvinte, ochii imi straluceau precum ochii unei pisici in miez de noapte. Eram incantata, fericita, tematoare. Langa mine, un salvamar, urmarea ca nimeni sa nu intre in apa. Sub tot acel spectacol, el era singurul element pamantean, care-mi amintea ca nu am intalnit Raiul. Marea, isi imbratisa valurile, le iubea si pe cele mici si pe cele mari cu aceasi intensitate. Le iubea pe cele efervescente, ce-aduceau spuma la mal. Le iubea pe cele indraznete, marete si falnice, cele de care ma temeam eu. Si toate, toate, impreuna formau cel mai frumos spectacol.
De ce va spun de valuri? Pentru ca la cativa ani dupa ce le-am vazut spectacolul prima data, am intalnit alte valuri. De data asta, marea se regasea in povestea unei existente.
O existenta in care, urma sa cunosc, sa descopar, sa iubesc si sa fiu dezamagita, sa invat si sa ma las invatata. Urma ceea ce de mica imi imaginam ca n-o sa mi se intample, adica, schimbarea.
Am pornit in acest drum al schimbarii, cu un suflet greu incercat, cu o copilarie franta, cu o maturitate prematura, insa cu multe iluzii si sperante. Am ajuns intr-un loc in care lumea era a noastra a tuturor, a unor copii plecati de acasa din dorinta de a studia, de a petrece, de a lega prietenii, sau poate doar din dorinta de-a lasa trecutul sa fie trecut.
Am ajuns dimineata in curtea unui camin care m-a paralizat la prima intalnire. Mare, impunator, cu o curte plina de sute de oameni. Intre toate aceste sute, nu exista nicaieri un singur chip cunoscut. Insa, urma sa apara...
Prima intalnire cu cel care avea sa imi fie camin, la propriu si figurat, pentru urmatorii ani, a fost incantatoare. Am reusit sa smulg o viitoare prietenie in primele ore ajunsa aici. Si prietenie urma sa ramana, mai stransa si mai frumoasa decat banuiam in acel moment. O fata micuta, energica, plina de temperament si plina de viata, venita din Reghin,Mures, dupa cum spunea la acel moment. Nu crede nici acum ca lumea auzise prea mult de Reghin. O intelegeam perfect, eu , proaspat scapata din Turda, credeam ca m-am eliberat de periferia Universului. Au urmat 2,3 zile in care am cunoscut lumea mea noua, impreuna cu Bianca, din Reghin,Mures. Ne placea sa stam sa studiem tot ce misca in jurul nostru, pentru a ne asigura ca la momentul oportun, noi, o sa avem prieteni multi. Ii vedeam pe cei din ani mai mari, adunati claie peste gramada si susuram incet care e mai dragut. In toata aceasta mare, valurile mele nici nu incepeau sa prinda conturi. Si-apoi, undeva, trecut de geamandura s-a intrezarit un chip familiar. Daniel, amintirea orasului din care am plecat, colegul meu din liceu, om drag sufletului si trecutului meu. Bucuria a fost inzecita, atunci cand m-a salvat din plictis, invitandu-ma sa trec prin camera lui, sa mai iesim, daca tot stam in acelasi camin. Si gandul cel bun, m-a dus acolo. Acolo, unde primul val urma sa-si faca simtita prezenta sub chip de om, cioplit dupa toate proastele intentii ale lumii. Un fel de esenta tare, pisicoasa, care te alunga si te atragea in acelasi timp. Un val care stiai c-o sa te inalte catre culmile cerului, insa o sa te coboare si-o sa te zdrobeasca cu furia unei mari involburate. Un copil frumos, drag la vedere, ascutit la vorba, spiritual si dulce. Insa periculos, ca o strada ingusta, intunecata, in miez de noapte. Mihai, cel in jurul caruia urmau sa se formeze toate celelalte valuri, avea in privire marea, un suflet bomen si plin de credinta, emana prietenie si urma sa descopar ca-si guverna principiile in jurul acesteia. Urma sa aflu ca prietenia nu se limiteaza la doi oameni, urma sa-nvat ca increderea se ofera si usile pot fi deschise fara batai indelungate. De-aici, deja lumea mea se largea semnificativ.
O aveam pe Bianca pentru a-i povesti de Mihai, si pe Mihai pentru a-i povesti ce-am mai facut cu Bianca. O lume care nu se mai rezuma la mine, o lume pe care incepeam s-o indragesc. De la intalniri stinghere pana la niste sentimente razlete care-si faceau loc la mine-n stomac, a mai fost un pas.Incepeam sa-mi leg existenta de cei cu vechime, si-urma, urma sa cunosc marea in care isi imbaia existenta acel "el" care se transforma in valul meu de seara lina...

In jurul lumii...

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Tue, 20 Apr 2010 16:33:00 +0000

Lumea spunea ca muzica romaneasca duce lipsa de originalitate si voci bune. Putem demonstra contrariul...

Facem un pariu cat mai dureaza pana ne intalnim cu ei in topuri? Sau poate cat mai dureaza pana "In jurul lumii" va fi...in jurul lumii la propriu? Eu le tin pumnii.

Azi.Ziua 1

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Sat, 17 Apr 2010 22:19:00 +0000

E 1:19 minute. Horoscopul imi spune ca va fi o zi prolifica. Tocmai de aceea, nu am incredere in horoscop.
Am incredere ca prolificul o sa il fac eu , atunci cand voi invata sa accept ce nu pot schimba. Am incredere in prieteni,in ziua de maine, si in ideea celor de la Vama Veche :

White horse

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Thu, 15 Apr 2010 21:40:00 +0000

Sa nu fie piatra, sa fie flori!

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 16 Dec 2009 21:53:00 +0000

Incep prin a marturisi ca nu sunt cel mai talentat om. Ori blogger. Nu am cunostinte IT uimitoare si nici la masini nu ma prea pricep. Insa SuperBlog 2008 a fost o provocare. SuperBlog 2009 a transformat-o in traditie. O traditie demna de a fi aplaudata la scena deschisa. N-am carcotit niciodata, si multumesc pe aceasta cale in primul rand pentru libertatea de inscriere. Fie ca a fost tanti Leana, Mihai cel cu It-ul sau Nea Ionica cu cei 3 fii, ori Oana Sarmasan, am plecat in acest concurs de pe picior egal. Apreciez faptul ca nu ati renuntat. Apreciez ca m-ati provocat sa scriu despre LCD-uri, switch-uri si motoare intr-un fel in care m-a facut sa ma simt bine cu mine. Am ignorat tot ce a insemnat carcoteli in acest concurs, pentru ca, la sfarsitul zilei, n-ar fi fost o competitie adevarata daca n-ar fi existat si asta.
Ma bucur ca s-a invatat din greseli si ma bucur ca au fost greseli si acum. Doar asta imi garanteaza ca SuperBlog 2010 va fi si mai bun.
Insa in primul rand ma bucur ca exista oameni care sa creada si sa sustina acest proiect. Inainte de toate, va numesc vizionari. Pentru sustinere, pentru increderea intr-un proiect caracterizat de inovatie si pentru rabdarea de care s-a dat dovada cand mi-ati corectat aberatiile vizavi de domenii straine mie.
Sunt un sustinator al ideii ca s-a punctat creativitatea. Daca n-ar fi fost asa, n-as fi fost eu, cea mai atehnica persoana, premiata la o proba AMD. Va multumesc PCNews pentru curaj si perseverenta, multumesc tuturor organizatorilor pentru ca au avut incredere in noi, o mana de oameni diferiti ca fiecare fulg de nea, si multumesc celor alaturi de care am parcurs acest maraton deoarece,au fost, nu de putine ori, rotorul motorului meu. Iar cei nemultumiti sa fie primii care arunca...dar sa nu fie piatra, sa fie flori!
Pentru toate acestea, voi, cititorii mei, aveti in fata o serie de linkuri care, ar fi gresit sa nu le vedeti macar o data-n acest an. Sunt companii care ne promoveaza pe noi. Tineri, priceputi sau nu, medici, politehnisti, angajati media, sau pur si simplu, dornici de afirmare ori competitie.
Va felicit sincer!
PcNews - Organizator SuperBlog 2009
SwissPlan.bizz -Organizator SuperBlog 2009
RACK -Organizator SuperBlog 2009
XtremPC
BPP
Tech In Style
Connect
www.121.ro
RadioLynx.ro
Arena IT.

Un pas inainte.

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 16 Dec 2009 21:39:00 +0000

Evolutia este cuvantul cel mai mare al omenirii din punctul meu de vedere. Iar omenirea are ca prelungire, in ziua de azi, tehnologia. Iar ASUS, inseamna tehnologie si evolutie. Pentru ca in spatele fiecarei afirmatii exista o baza, in cazul de fata baza se numeste ASUS O!PLAY HDP-R1 HD.
Adica, filmele devin realitate. PC-ul isi pierde notorietarea in fata tehnologiei inovatoare ale ASUS O!Play. Facem un pas inainte pentru a ne desprinde de PC si a trece intr-o alta dimensiune. De acum, O!Play suportă cele mai multe formate de fişiere ,fiind primul media player HD care oferă funcţia “music shuffle” prin apăsarea unui buton dedicat de pe telecomandă. In plus, folosind interfaţa eSATA a dispozitivului O!Player HDP-R1, utilizatorii vor putea beneficia de viteze de transfer de până la 5 ori mai mari* faţă de cele obţinute prin USB.
Insa la sfarsitul zilei nu este vorba de viteze, de biti, ori de giga. Este vorba de produse noi, care ne fac viata mai usoara, precum ASUS O!Play. Este vorba de placerea de-a avea tehnologia care ni se potriveste. Este vorba de-a fi multumiti de evolutia noastra.
Iar ASUS, incurajeaza evolutia. Este prima garantie ca ASUS O!Play nu este altceva decat o incununare a ultimilor 10 ani in ca ASUS a fost permanent clasata in elita companiilor IT. Iar daca asta inseamna ca O!Play ma poate purta intr-o alta dimensiune, ma scuzati, dar am o valiza de pregatit. Una care ma va duce in viitorul meu, acelasi care reprezinta prezentul viziunii ASUS.

Mi-ar placea sa fiu De-ale tineretii valuri...

noreply@blogger.com (Oana Sarmasan) — Wed, 16 Dec 2009 21:03:00 +0000

.ro . Frumos ar fi sa am domeniul meu. E ca si cum as avea in sfarsit, casa mea.
As primi-o cu peretii albi, asa cum ar fi fiecare apartament din blocul meu. Eu i-as face roz, turcoise, si purpurii. As primi-o cu ferestre mari, asa cum ar avea si vecinii mei. Eu i-as pune draperii colorate, perdele frumoase, care sa faca lumina sa intre in casa difuz.
As avea o usa frumoasa, asemenea locatarilor din blocul meu. Dar eu i-as pune un vizor fistichiu, si-o sonerie speciala. As avea locul meu in care sa-mi duc prietenii,ca un blogroll real unde sa-ncapa toti. Si-ar fi spatiul meu, doar al meu, care sa fie dupa gandurile si asemanarea mea.
Sau as putea sta in chirie , intr-un apartament in care sa n-am voie sa modific nimic. Ar fi tot spatiul gandurilor mele, insa n-ar fi acelasi confort. Nu mi-as vedea amprenta, si poate, poate m-as pierde pe mine.
Si poate cei care doresc sa ma vada, doresc sa-mi vada si designul meu.
Aceasta, cred eu, e frumusetea unui domeniu personalizat. Libertatea. Cunoasterea. Profesionalismul. E un acasa, meritat. E urmatorul nivel. E tot ce-si doreste creativitatea si dragostea pentru scris. Un singur pas mai lipseste ca noi, cei care avem un gand, sa-l facem realitate intr-o casa a noastra. Acest pas se numeste inregistrare domenii. Sau cel putin, asta e parerea mea pentru SuperBlog2009, organizat de PcNews.